Comuna Vîlcele - progres și civilizație

În atenția cetățenilor și prietenilor comunei Vîlcele,

Vreau să vă prezint două contracte de finanțare, care vor duce comuna Vîlcele spre progres și civilizație, schimbând viața locuitorilor :

Primul este contractul de finanțare nerambursabilă încheiat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, pentru proiectul ”Înființare rețea publică de apă uzată și stație de epurare în satul Bărcănești, comuna Vîlcele, județul Olt” , în valoare de 4.416.410 lei,

 

22882508 1541339769281668 1948686007 oCel de-al doilea este contractul de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru obiectivul de investiții ”Modernizarea infrastructurii rutiere de interes local în comuna Vîlcele, judetul Olt”,prin care se vor asfalta principalele drumuri comunale, în sumă totală de 5.122.748 lei.

De asemenea,la nivelul comunei Vîlcele se află în derulare încă un obiectiv de investiții
” Realizare sistem public de alimentare cu apă în satul Vîlcele, comuna Vîlcele, județul Olt”, pentru care s-au obținut fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, în sumă de 1.698.391 lei.
Prin intermediul Grupului de Acțiune Locală Vedea Găvanu-Burdea, am depus în vederea obținerii finanțării nerambursabile, proiectul ”Modernizare iluminat stradal în comuna Vîlcele, județul Olt”, prin care se vor înlocui lămpile de iluminat existente.
Pe viitor, voi încerca să pun în practică și alte proiecte care să facă din comuna Vîlcele o comună modernă, dotată conform standardelor europene.